Vorbim maine.

Oh ,hei tu ! Cel care ai pauza de la viata acum si te-ai gandit sa spionezi pe cineva ; pentru ca pe mine in mod sigur nu ma vei pandi , iar ceea ce scriu acum niciodata nu vei citi - nu-ti voi permite eu.
In seara asta am nevoie de o recapitulare , de o adunare si de o scadere . Cu coatele julite , degetul stang supt si gatul vanat , iti spun ca sub lumina asta slaba si galbena ma caut.Nu vreau sa ma gasesc si nu sper ca voi gasi un tot ;asta ar insemna sa ma iluzionez aiurea.Si desi asta este ceva tipic mie , prefer sa nu.Prefer.
Cu totii ma cunoasteti.Cu totii stiti parti intregi din mine , dar numai tu , cel ce citeste citesti acum asta , si maine vei realiza ca n-ai citit-o niciodata , numai tu stii intreaga parte.
Stiu ca te astepti ca asta sa duca undeva sau sa reprezinte sufletul meu intins pe o foaie ; nu comentez nimic in privinta asta.
Dar hai sa pastram totul simplu : vezi tu , pasta asta de pix imi e impinsa prin vene si pompata prin degete.
Degetul meu aratator vrea sa manjeasca pagina , ca sa acopere fata aceea creata,fricoasa,speriata de simplu,impulsiva si orgolioasa.
Degetul mic priveste de peste doua strazi cum cineva traverseaza pe galben ; cineva slabit,ametit,care nu mai are fluturi in stomac si nici omide pe umar.
Unghia aceea de domina degetul , da,exact aceea , se vede pe sine ,sta dreapta si miroase viitorul.
Carnea aceea , rosie ,moale si amestecata-n sange, de sub ea, se scurge , s-a pierdut ,s-a deschis,s-a inchis , a impins si-a muscat , se patrunde.
Compozitia asta simpla , cu tente de falduri pline de piele uscata si iasomie morbida , clarul si evidentul asta deranjant de patimas intr-o respiratie de o secunda , pastila asta alunecata ,de plastic si metal , sunt eu.
Crochiul atat de vag conturat ca seama cu o linie curbata ce se pierde treptat este implantul apasat , negru si ferm ,vazut la microscop , de nu-l poate sterge nici o lamela de radiera.
Dara asta de nonculoare,intelegi tu (nu esti indeajuns de- nu vreau sa intelegi) , parca se ia la intrecere cu autoconvingerea.
Da,cu totii ma (re!)cunoasteti.Dar cine altcineva,decat codatul acesta de...previzibil , ar indrepta degetul spre mine pe strada la orice ora ?Hartia asta fosneste oricand are ea chef.Nu ca tu,sau voi faceti altfel.Tu ma epuizezi la sfarsit de saptamana , el ma gadila la miezul noptii , voi ma plesniti dimineata , iar ei ma privesc. (.)
Apropo , nu te sperie previzibilul?Nu simti cum se mazgalesc toate atunci cand te surprinde previzibilitatea imprevizibilului?Nu raspunde.Era retorica intrebarea si mentia sa-mi hraneasca ego-ul.Cum?Pai constatarea a ceva ce candva nu ma definea si probabil nici acum nu ma defineste imi ofera placere.Da,asa e;simt ca imi controlez spiritul si buzele mai bine atunci cand prevad.
Amuzant,ma mint.Tu minti?Te minti ca nu te minti?Pentru ca eu ma mint.
Iti pun prea multe intrebari.Dar nu e vina mea.Serios,nu e.Nu e vina mea ca uneori ma atasez de tine si vreau sa te aflu.Dar ieri langa cires nu puneam nici o intrebare.Ii lasam pe ei sa ma priveasca,si eu ma ascundeam.
Ma intrigi in cel mai pur sens al calmului.Ma intep pe toate partile stand cu fata in sus.
Lasa-ma sa observ polenul de fier forjat dintre acesti patru pereti.Vorbim maine.