marți, 21 septembrie 2010

Pathologie d'un cliché


Nu vreau sa fiu fata aceea.
Dau pe-afara.
Si simt capatul unei linii imaginare trasate de-a lungul custii mele toracice.
Ma opresc?
Ma vezi?
Mai vezi?
Reactionez doar in contact cu amperi si zile irosite.
Ne suprimam?
Circul in ritm de hemoptizie si nu ritmez mai deloc.
Inidividualitatea dispare zile si sanguinitatea zvacneste in creier postum.
Existi prea des in frisoane.
_______________________________________________________
A devenit prea cerebral,recunosc.
E ciudat cum fumul ma atarna de obisnuinte .
Si poate inchid ochii din reflex.
Crezi ca e timpul sa inchei?
________________________

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu